Cât de importantă este arhitectura în construcții

În România de astăzi se construieşte mult, urât, repede şi nu se mai ţine cont de niciun concept estetic. Fiecare construcție sau element de construcție trebuie să satisfacă un ansamblu de condiții tehnice sau cerințe tehnico-economice principale, care privesc durabilitatea în timp, robustețea structurala, rezistența la foc, rezistența și stabilitatea construcției, condiții fizice și igienice, arhitectonice, economico-organizatorice etc. Avem arhitecţi, dar prea puţini pun în valoare arhitectura tradiţională românească. Cu toţii inovează și se joacă pe un teren alunecos . Unii arhitecti  însă, şi-au făcut o misiune din a reînvia o tradiţie aproape uitată, proiectează case exact ca pe vremuri, dar adaptate secolului în care trăim.

 

Structura sau scheletul de rezistență reprezintă un ansamblu de elemente structurale (stâlpi, grinzi, pereți, planșee etc), aranjate în asa fel încât să asigure preluarea și transmiterea încărcărilor ce acționează asupra ei, fără sa pericliteze siguranța și integritatea clădirii. Conceperea și dimensionarea structurii de rezistență a unei clădiri este un proces complex și trebuie să corespundă unor cerințe de ordin:

  • ingineresc – structura trebuie sa îndeplinească toate cerințele normelor de proiectare impuse, și anume: cerințe privind rezistenta, stabilitatea, ductilitatea, deformabilitatea, siguranța în exploatare;
  • arhitectural – structura trebuie să corespundă funcțional destinației stabilite și să prezinte un aspect estetic agreabil;
  • economic – de-a minimiza costurilor, reducerea consumul de materiale, a cheltuielilor privind execuția, transportul și montajul elementelor structurale, precum și mentenanța în timp, de asemenea soluția trebuie să fie eficientă și sustenabilă

Materiale eficiente pentru construcții

Pentru o constructie este important ca structura acesteia sa fie stabila si rezistenta. Aceste exigente se pot indeplini prin mai multe variante de proiectare, insa foarte putine variante vor oferi si costuri minime de executie.Optimizarea unui proiect de structură de rezistență face ca proiectul rezultat să poată fi executat cu consumuri minime de resurse materiale, umane și tehnologice, asigurând în același timp stabilitatea și rezistența construcției proiectate.

Policarbonat compact este un material plastic rezistent si stabil care ofera avantaje unice. Este rezistent la impact, spargere si deteriorare, dar in acelasi timp este usor. Permite transmisia luminii si este disponibil in placi de diferite grosimi, dimensiuni si culori. Aceasta combinatie de insusiri de policarbonat compact l-au facut sa devina un material foarte utilizat in domeniul constructiilor, de la cladiri industriale, comerciale . Il poti folosi intr-o multitudine de aplicatii in proiectul casei tale, devenind o alegere excelenta atunci cand alte materiale nu se potrivesc.

Policarbonat compact este folosit de obicei in locul sticlei, dat fiind aspectul asemanator cu al acesteia, o structura compacta, plina; rezistenta la impact, izolarea fonica si controlul radiatiilor solare, fac insa din placile celulare compacte de policarbonat o alegere castigatoare. El se taie la dimensiunea dorita si se utilizeaza pentru verande, terase, suprafete vitrate in gospodarie. Policarbonatul este un material versatil, deopotriva rezistent si cu un aspect modern, sofisticat, prin urmare ii poti gasi cel putin o intrebuintare pentru casa ta.

Placile de policarbonat compact (solid) pot fi transparente clar sau în nuanțe de culoare cu o ofertă variată de suprafețe texturate și culori, rigiditate bună, stabilitate a culorii, rezistenţă la impact, formabilitate excelentă,transparență perfectă si de  diferite stiluri. Fie ca alegi sa realizezi sere cu policarbonat, garduri pentru casa ta, un acoperis pentru piscina, pentru terasa sau chiar un acoperis pentru balconul tau, acest material se potriveste de minune. Este ideal pentru cei ce nu vor sa investeasca foarte multi bani intr-o sticla groasa, dar si pentru cei ce isi doresc un material cu un grad de transparenta ceva mai ridicat decat sticla.

Printre calitatile cele mai importante ale placilor de policarbonat compact se afla: robustete, transparenta, rezistenta la impact si prelucrare simpla. Fiind un material versatil, poate fi utilizat la o varietate larga de aplicatii, in publicitate, arhitectura, constructii sau uz general.

Plăcile din plexiglas transparent sunt utilizate ca înlocuitor al sticlei. Plăcile de plexiglas trnsprent erau mai ușoare și mai transparente decât sticla. In plus, sunt mult mai rezistente la șocuri și la impact, aspect esențial în construcția avioanelor. Plăcile de plexiglas transprent reprezintă o soluție pentru o firma luminoasa, un stand expozițional sau un semn publicitar, un laminator transparent, o protecție la utilajul de lucru.

Spre deosebire de geamurile din sticla, placile acrilice se pot prelucra (taia, gauri, freza, greva) cu sculele si utilajele folosite in prelucrarea lemnului. Nu uita, placile acrilice (plexiglas) se pot si transforma , printa, serigrafia. De ce sa folosim plexiglas transparent ? Ni se aminteste mereu ca plexiglasul este de 30 de ori mai rezistent decat sticla obisnuita. Plăcile plexiglas transparent se pot prelucra in diferite moduri, iar rezultatele pot fi excepționale. Chiar și o banala șlefuire pe cant ii poate oferi unei placi plexiglas un cu totul alt aspect, comparativ cu placa bruta, debitata la router cnc. Urmează si alte procedee simple, precum decuparea pe contur, gravarea, serigrafiere, ca sa ajungem în cele din urma la operațiunile de termoformare, care transforma plăcile de plexiglas în adevărate opere de arta.

Când auzim de PVC transparent, foarte mulți dintre noi ne gândim de fapt la plexiglas transparent,  la cutii de plastic transparente, la acvarii de mai mici dimensiuni. Unii dintre noi se gândesc și la cutia din care ies numerele la extragerea loto, aceea pe care toți o vedem la televizor dar numai unul câștigă. Dar mai există nenumărate alte utilizări ale PVC-ului, transparent.

OSB este un material cu proprietăți mecanice ridicate, care îl fac deosebit de potrivit pentru aplicații în construcții. Cele mai frecvente utilizări sunt ca înveliș de pereți, podele, și astereală. OSB este, de asemenea, utilizată și în producția de mobilă. Cand vorbim despre placi osb vom sti ca sunt reprezentate de un material lemnos presat.

Avantajele unei placi OSB sunt multiple deoarece ele au rezistenta mare, proprietati mecanice si fizice superioare altor placi aglomerate din lemn. Ele au o  vasta utilizare in domeniul constructiilor, confera elasticitate excelenta, un coeficient de umflare foarte scazut la influenta umiditatii, aspect estetic pentru finisaje interioare, lucrabilitate usoara si rapida. Durata lunga de viata a acoperirii nu necesita intretinere, necesita incarcare redusa, simplitate in instalare, utilizarea materialului fara reziduuri. Ca stabilitate a parametrilor la placi osb este ca  isi mentin proprietatile mecanice, fiind protejate impotriva efectelor directe ale conditiilor atmosferice. Intarirea structurilor pentru acoperisuri si pereti – suprafete acoperite cu placi OSB, ancorand structura. Nu este atacat de daunatori, spre deosebire de alte materiale pe baza de lemn.
Reduce greutatea constructiilor, necesita fundatii simple, iar peretii despartitori au o mare putere de izolare, confort termic si fonic ridicat.
Grosime redusa a peretilor exteriori in comparatie cu cei din constructiile conventionale, maresc  spatiul util.

Alte materiale utile și de efect în construcții

Tabla  de aluminiu striata este un produs utilizat frecvent ca si placi decorative, semifabricate pentru industria auto, constructii civile interne, Industria publicitara. Tabla  aluminiu striata este foarte rezistenta la coroziune, se poate lacui si prelucra usor. Tabla aluminiu striata, avand ca si componenta principala aluminiul poseda excelente proprietati mecanice, greutate specifica scazuta. Tabla  aluminiu striata are suprafata neteda-lisa sau striata si are o rezistenta ridicata la coroziune, este sudabila, se poate forma usor prin presare si laminare. Tabla aluminiu striata se utilizeaza in industria electrica, in constructii, in industria aeronautica si navala, in constructia de masini, in industria alimentara si chimica, design si amenajari interioare. Tabla aluminiu striata previne alunecarea, dar are si rol decorativ, de aceea utilizarile ei se regasesc in mai multe domenii. Produsele din aluminiu sunt bune conductoare electrice si termice, sunt maleabile, reflecta bine lumina si au un grad sporit de prelucrare. Suprafata de tablaaluminiu striata trebuie sa fie curata si neteda, lipsita de incluziuni nemetalice si de zgura. Este recomandat ca abaterile de la grosime, platitudine si inaltime a striatiei sa nu depaseasca mentiunile din standardul produsului.Materiale de constructie din aluminiu sunt fabricate din aliaje, care sunt rezistente la intemperii, coroziune si la actiunea nociva ale efectele razelor UV, asigurand performante optime pentru o foarte lunga durata de timp. Aluminiul in stare pura este un metal foarte moale, si, de acea nu este potrivit pentru aplicatii in constructii. Astfel acestuia ii sunt adaugate elemente de aliere (cupru, mangan, magneziu, zinc, etc.) si este supus unor procese de productie adecvate, rezultand aliaje cu  proprietati fizice si mecanice care pot satisface cerintele unui numar mare de diferite aplicatii.

Maleabilitatea buna a aluminiului, care este decisiva pentru extrudarea profilelor, este, de asemenea, utilizata pentru laminarea sub forma de benzi si table subtiri, ca si pentru alte operatii de indoire si deformare, la cald sau la rece.

Polistirenul este un material polimeric folosit pentru o mare diversitate de aplicatii, fiind deosebit de util pentru ambalarea produselor. De asemenea, prin proceduri chimice avansate de procesare, polistirenul este divizat in doua tipuri de materiale spumoase. Cele doua materiale sunt: polistiren extrudat (XPS) si polistiren expandat (EPS), pentru a fi utilizat preponderent in domeniul constructiilor la izolarea peretilor interiori sau exteriori.

Desi ambele tipuri de izolatie sunt compuse din polistiren, cele doua procese de fabricatie produc produse finite cu performante distincte. Polistirenul extrudat este fabricat printr-un proces de extrudare continua, rezultand panourile izolante cu structura celulara omogena. Polistirenul expandat este produs prin expandarea granulelor sferice intr-o matrita, folosind caldura si presiune pentru a uni perlele de polistiren. Polistirenul extrudat este o spuma rigida, usoara si flexibila, care asigura o solutie excelenta de izolatie, cu o buna capacitate de respingere a apei, ideal in constructii si izolatii. Polistirenul extrudat este un material popular pentru izolarea constructiilor rezidentiale si comerciale:

  • izolatia casei: inclusiv izolatia fundatiei, a pardoselilor, a terasei, a peretilor de subsol sau a balcoanelor;
  • izolatia acoperisului: poate fi pozitionat fie in partea superioara a acoperisului, fie ca izolatie interna sub structura acoperisului;
  • cladire comerciala: izolatia inclusiv a acoperisului, a plafoanelor suspendate sau izolatie intre pereti;
  • agricultura: captuseala interioara a acoperisurilor, a tavanelor sau a peretilor pentru hale de pasari, ferme, camere de depozitare (spatii frigorifice);

De curand mi-am construit 2 balcoane la parterul blocului, unde locuiesc. Din vorbă in vorbă cu vecinii, am aflat ca este foarte bine sa izolez balconul cu polistiren extrudat, deoarece aduce confort termic, betonul gol tragand doar aerul rece iarna si in casa va fi foarte rece. Proprietatile polistirenului extrudat il fac unul dintre cele mai eficiente materiale izolante, disponibile la un cost mai mic. Structura celulara omogena conduce la rezistenta foarte buna la umiditate, dar si la o excelenta rezistenta la compresiune si performante tehnice superioare. Polistiren extrudat are o capacitate foarte buna de a rezista la actiunea umiditatii, rezistand atat ciclurilor de absorbtie a apei, cat si ciclurilor de inghet/dezghet, ceea ce nu putem spune si despre polistirenul expandat. Din aceasta cauza este utilizat cu precadere in zona fundatiilor si izolatiilor subterane. Polistiren extrudat are o reputatie solida pentru fiabilitatea si rezistenta superioare la efectele distructive ale naturii. De obicei, principalul considerent in compararea termoizolatiilor este capacitatea lor de a impiedica pierderile de caldura. O placa de polistiren extrudat expusa la soare, chiar daca isi schimba culoarea, devenind „pala si prafuita”, nu-si va schimba simtitor valorile termoizolante. Cu alte cuvinte, se bronzeaza, dar nu face insolatie.

Cand iarna bate la usa, incepem sa ne gandim la incalzirea locuintei, la metode de incalzire, dar si la metode de izolare termica a cladirii, astfel incat sa ne bucuram de o temperatura ambientala confortabila, cu cele mai mici costuri.

In zilele noastre nu putem vorbi de casa calduroasa fara ca aceasta sa fie izolata termic.

La ora actuala exista diferite metode de termoizolare a locuintelor, dar astazi vom vorbi despre cele mai utilizate dintre ele, respectiv despre izolatia termica cu polistiren expandat (EPS) si izolatia termica cu polistiren extrudat (XPS), incercand sa facem o comparatie intre ele. De fapt, ambele metode sunt foarte bune, doar ca una este potrivita pentru un anumit timp de izolatie iar alta pentru un alt tip de izolatie.

Polistiren expandat (EPS) se gaseste sub forma de panouri cu grosime de la 1 la 10 cm. Specialistii recomanda folosirea acestor panouri in special pentru realizarea izolatiei termice exterioare, dar se pot folosi foarte bine si pentru izolarea termica a acoperisurilor, plafonului si pardoselii. Polistirenul expandat este un material stabil, neexistant pericolul contractiei in momentul in care este folosit.

Avand o structura celulara cu ,, pori deschisi”, polistirenul expandat permite vaporilor de apa acumulati in incapere sa iasa afara. Riscul ca acesti vapori sa condenseze in interiorul peretelui este mic.

Se recomanda ca panourile de polistiren expandat sa fie perforate cu dibluri speciale pentru imbunatatirea transferului vaporilor. Pentru izolarea termica eficienta a cladirilor se recomanda folosirea placilor de polistiren cu grosimi de cel putin 5 cm.

Alte caracteristici ale polistirenului expandat:

  • Are stabilitate termica, pastrandu-şi dimensiunile (volumul), la temperaturile mari la care sunt supuse fatadele, in timpul verii. Aceasta, spre deosebire de polistirenul extrudat care este afectat de caldura excesiva si de razele ultraviolete care-i produc deformari dimensionale (se umfla);
  • Nu isi pierde proprietatile termoizolante in medii cu umiditate ridicata, de exemplu în conditii atmosferice de ceata. Cu alte cuvinte, nu absoarbe vaporii de apa din atmosfera (nu este higroscopic), ceea ce ar fi dus la marirea conductibilitatii temice;
  • Absobtia de apa este redusa. În incercarile de laborator, absorbtia de apa în conditii de imersie totala timp de 28 de zile, este aproximativ 2,8% … 5%, în functie de tipul de polistiren. Avand în vedere protejarea polistirenului fatadei cu adeziv (masa de spaclu hidroizolatoare), absorbtia de apa este, practic, zero. Aceasta înseamna că nu sunt afectate proprietatile termoizolatoare ale polistirenului nici în conditii atmosferice de ploaie, conductibilitatea termica raminind neschimbata.

Un alt motiv pentru care este atat de utilizat polistiren expandat in izolatia termica a cladirilor il reprezinta pretul scazut, mult mai accesibil decat al altor materiale izolatoare cu proprietati apropiate.

Teava este o piesă de metal, de material plastic, de cauciuc etc., de formă cilindrică și goală în interior, cu lungime mare în raport cu diametrul ei exterior, realizată prin deformare plastică, prin turnare sau prin sudură și având numeroase utilizări. Teava rectangulara este un material de constructii utilizat pentru construirea structurilor de sustinere, atat la interior, cat si la exteriorul imobilelor. Se utilizeaza in constructii civile, industriale si comerciale.

Teava rectangulara poate fi folosită pentru realizarea structurilor de grinzi cu zăbrele sau ca stâlpi de susținere în cazul gardurilor. În orice caz, oferă o multitudine de avantaje, ea fiind  deosebit de rezistentă Rezistența este, de fapt, principalul criteriu după care alegem un material și, tocmai de aceea, a fost și primul discutat. Rezistența sa crește o dată cu prelucrarea țevii, fiindcă profilul devine mai rigid, mai sigur și, firește, mai rezistent. Rezistența atunci cand vorbim de  țeava rectangulara are în vedere solicitările statice dar și pe cele dinamice, oțelul fiind un material cu remarcabile caracteristici: rezistența la încovoiere, specifică elementelor cu lungime mare, sau respectarea capacității portante a elementelor.

Dacă vrei să realizezi o structură în aer liber și să folosești țeavă rectangulară pentru stâlpi sau contravântuiri, atunci ar trebui să știi că aceasta se pretează foarte bine la exterior. Influența vântului, a zăpezii sau a soarelui este prea mică asupra materialului, care, oricum, este tratat anticoroziv. Astfel, nu va trebui să te mai temi de rugină, fiindcă este puțin probabil ca aceasta să apară.

Mișcările seismice pot influența clădirile sau casele de locuit . Din fericire, însă, oțelul este un material care se descurcă și în această situație, fiind rezistent la mișcările repetate, în plan orizontal. Chiar și în ipoteza unor mișcări de durată, țeava rectangulară nu va pune probleme, deoarece are o elasticitate care nu va permite ruperea în masa materialului. Rezistența la mișcări seismice este vitală pentru elementele de construcții care ar trebui să protejeze împotriva cedării elementelor, iar structurile să poată fi în siguranță.

Poate fi folosită pentru orice tip de construcție
Indiferent de tipul construcției, țeava rectangulară rămâne un ajutor pe care te poți baza. Spre deosebire de alte materiale, ea respectă toate cerințele de rezistență, inclusiv pe cea la foc. Punctul de topire al oțelului este foarte ridicat, iar cedarea se produce doar dacă acțiunea temperaturilor foarte mari este de durată.

Țeava rectangulară este durabilă și rezistentă și nu necesită intervenții repetate pentru reparații sau mentenanță. Acest lucru face să existe un raport echitabil preț-calitate, beneficiarii înțelegând foarte bine avantajul durabilității materialului.Este important să știi caracteristicile despre o țeava rectangulara și avantajele acesteia, chiar înainte de a construi. În general, alegerea materialelor se face în momentul calculului structural al elementelor de construcție, tocmai pentru a avea certitudinea că acestea respectă, în totalitate, normativele și breviarele de calcul ce impun anumite valori ale rezistențelor.

Firmele specializate de proiectare includ variantele de folosire de țeava rectangulara tocmai pentru că acestea reprezintă un material potrivit în segmentul casnic dar și în domeniul industrial, iar utilizarea lor oferă un plus de siguranță la nivel de durabilitate.

Aluminiul este un bun conducător electric și termic, fiind folosit în industria electrochimică sub formă de sârmă, înlocuind conductoarele electrice din cupru, care sunt mai scumpe. Este un metal ductil și maleabil, fiind posibilă obținerea unei foițe subțiri de 0.005 mm grosime. Totodată, această proprietate este utilizată în industria alimentară, aluminiul fiind folosit la ambalarea produselor alimentare sau în industria farmaceutică.O altă proprietate importantă a acestui metal este rezistența la coroziune, care se datorează formării unui strat protector de oxid. Rezistă la acțiunea chimică a acidului azotic diluat sau concentrat, iar acest lucru se reflectă în fabricarea canistrelor transportoare de acid azotic din aluminiu.

Daca dorim sa cumparam  profile din aluminiu, trebuie sa le cautam pe cele care sunt fabricate cu tehnologie de varf in domeniu, calitatea exceptionala a profilelor fiind data de linia tehnologica automata cu care sunt fabricate, dar si de linia de vopsire in camp electrostatic absolut automata.

Designul interior este in esenta o forma de arta in care calitatea materialelor, atentia la detalii si la ultimele tendinte din acest sector, se imbina in numele frumusetii si practicitatii. Efectul general este, totusi, rezultatul atentiei acordate detaliilor. Detaliile sunt ceea ce ofera incaperilor dintr-un camin acel ceva in plus, care atrage privirea si capteaza inima. Profilele din aluminiu sunt solutia inteligenta si practica pentru finisarea pardoselelor, mascarea spatiilor inestetice sau protejarea treptelor. Ele vin intr-o gama larga de forme, dimensiuni si culori pentru a se adapta cat mai bine situatiilor specifice din fiecare locuinta.Profile aluminiu, fie ca se regasesc sub forma de profile de tip T, de tip U sau de tip L, au si rol practic (de a impiedica alunecarea- antiderapante) dar si rol estetic – de a finaliza aplicarea parchetului prin mascarea denivelarilor, estomparea spatiului intre perete si placa de parchet.

Atunci cand va orientati catre finisarea pardoselei, va veti confrunta cu intrebarea: ce profile aluminiu sa folosesc? Latimea profilului din aluminiu pe care trebuie sa il alegeti se bazeaza pe grosimea placii de gresie / ceramica / parchet pe care urmeaza sa il folositi. Majoritatea de profile de aluminiu au o varietate de adancimi, de obicei incepand cu 20 mm pana la 50-60 mm, dar se poate sa gasiti si mai mari de atat.De obicei, regula generala este de a masura inainte grosimea faiantei sau pardoselii. Daca este vorba de gresie, masurati intai grosimea placii, dupa care adaugati 1-2 mm pentru adezivul care va fi pus intre placi. Daca este vorba de parchet laminat, unde nu vom folosi adeziv, regula este acceasi insa bineinteles, fara a mai adauga 1-2 mm.

Profile din aluminiu reprezintă opțiunea ideală pentru clădirile mari, uşile glisante ale unei vile sau pentru sisteme arhitecturale complexe, de genul unor vitraje ample, faţade tip perete-cortină, sere şi cupole de sticlă, pentru care durabilitatea este factorul principal.

Profile din aluminiu reprezintă opțiunea ideală pentru clădirile mari, uşile glisante ale unei vile sau pentru sisteme arhitecturale complexe, de genul unor vitraje ample, faţade tip perete-cortină, sere şi cupole de sticlă, pentru care durabilitatea este factorul principal.

Concluzii și idei în final…

Exista situatii in care, pentru realizarea unui proiect, singura solutie o reprezinta tamplaria din aluminiu: usi de intrare, zone cu trafic intens, suprafete vitrate foarte mari sau in plan inclinat. Tamplaria din aluminiu este folosita cu succes la proiecte de tamplarii blindate, rezistente la glont. Peretii cortina reprezinta un alt sistem specific profilelor de aluminiu. Daca tamplaria este montata aproape de un mediu sarat, se poate certifica ca tamplaria nu va fi afectata in timp.

Ușile și ferestrele batante din aluminiu sunt mult mai eficiente decât soluțiile clasice. Se remarcă printr-un confort sporit dar și un design modern. Profilul din aluminiu garanteaza evacuarea infiltratiilor de apa inainte ca acestea sa intre in contact cu lemnul.

Pergolele din aluminiu sunt constructii metalice, alcatuite din profile de aluminiu care pot fi acoperite cu copertine retractabile. Pergolele sunt foarte utile pentru inchiderea spatiilor in anotimpurile reci, ploioase, cat si in anotimpurile calde.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *